AN DE VINOTECĂ PENTRU VINUL ROMÂNESC
În urma consultărilor cu membrii Patronatului Național al Viei și Vinului, subliniem că, din punct de vedere calitativ, vinul românesc din producția anului 2017 va fi unul de excepție, ideal pentru învechirea în vinotecile cramelor și ale iubitorilor de vin. Din punct de vedere cantitativ, estimăm o creștere la nivel național cu 10 – 15% față de producția anului 2016, la un total de 3,6 milioane hectolitri de vin.
Rolul analizei izotopice in determinarea autenticitatii vinului
Rolul analizei izotopice in determinarea autenticitatii vinului
In ultimii ani au fost realizate in sectorul vitivinicol romanesc investitii foarte importante care au ca efect cresterea calitatii vinului romanesc si implicit a competitivitatii lui in raport cu vinurile din intreaga lume.
Vinurile romanesti se bucura de o buna imagine pe piata interna, castiga notorietate si obtin distinctii pe plan extern. Intre obiectivele principale ale industriei sunt imbunatatirea calitatii vinului, dar si controlul calitatii acestuia si educarea consumatorului. In indeplinirea acestor deziderate un rol principal este jucat de catre institutiile specializate ale statului, asa dupa cum este si prevazut in R(CE) 1234/2007 si R(CE) 555/2008 privitor la obligatiile statelor membre de a crea banca de date analitice si cazierul vinicol.
Un domeniu foarte specializat si care este inca in curs de reglementare in tara noastra este cel al analizelor izotopice la vinuri. Analizele izotopice prin Spectrometrie de Masa combinate cu Rezonanta Magnetica Nucleara pentru masurarea localizata a compozitiei izotopice naturale la determinarea raportului 13C/12C in etanolul din vin, au fost adoptate de Organizatia Internationala a Viei si Vinului (O.I.V.) ca metode internationale pentru analiza vinurilor (OIV 1990), alaturi de determinarea H/D si 18O/16O din apa extrasa din vin prin IRMS. Prin analiza se poate determina la vinuri originea botanica si geografica a lor, abundenta medie observata pentru deuteriu, carbon, oxigen si azot, determinandu-se autenticitatea datele inscrise pe eticheta (categoria de calitate, originea geografica, anul de recolta, producatorul). Rolul analizei izotopice este multiplu: autocontrol in cadrul propriei crame (vin produs, vin achizitionat si comercializat) si control oficial de stat.
Acesta este motivul pentru care Patronatul National al Viei si Vinului organizeaza impreuna cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale la Academia de Stiinte Agricole si Silvice, in data de 17 mai 2011, intre orele 10:00 - 14:00 dezbaterea publica “Rolul analizei izotopice in determinarea autenticitatii vinului”.
Dorim ca prin aceasta dezbatere sa evidentiem urmatoarele aspecte:
1. Cadrul legal european si romanesc in materie.
2. Obligatiile institutionale ale Romaniei in raport cu Comisia Europeana.
3. Instrumentele utilizate in cadrul controlului oficial de stat.
4. Obligatiile producatorilor si comerciantilor de vin din Piata Comuna raportat la aceasta metoda de analiza.
5. Practici europene in materie.
Moderatorul dezbaterii va fi Presedintele PNVV, domnul profesor Valeriu V. COTEA.
Am invitat pentru a sustine prezentari:
- Dr. Fauhl-Hassek CARSTEN, Sef Unitate Identitatea si Trasabilitatea Produselor, Departamentul de Siguranta in Lantul Alimentar din Germania
- Dr. Claude GUILLOU, Responsabil stiintific Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene – JRC, Institutul de Sanatate si Protectia Consumatorului
- Dr. Roxana IONETE, Sef Departament Cercetare, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice - Rm. Valcea
- Dr. Alina MAGDAS, Responsabil metoda pentru masuratori rapoarte izotopice la vin, Institutul Naþional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare - Cluj-Napoca
- Dan AXENTE, Director general, Oficiul National al Viei si Produselor Vitivinicole
- Gelu MOVILEANU, Director Directia pentru Inspectii Agroalimentare, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
La aceasta dezbatere vor lua parte domnul Valeriu TABARA, Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, reprezentanti ai MADR, precum si reprezentanti ai:
- Parlamentului Romaniei
- Directiei pentru Inspectii Agroalimentare
- A.N.P.C.
- A.N.S.V.S.A.
- O.N.V.P.V.
- Mediului academic
- Laboratoarelor autorizate pentru controlul calitatii vinului
- Statiunilor de cercetare si dezvoltare
- Producatorilor de struguri si de vin.