HOME DESPRE PNVV MEMBRI PRESA LEGISLATIE RETEAUA NATIONALA PNVV PUBLICITATE LINKURI INFORMATII UTILE INSCRIERE CONTACT
 
 
 
ULTIMELE NOUTATI
PRESA - PRESA
 
TENDINTE POZITIVE IN PIATA VINULUI
Dupa 2 ani in care piata de vin a regresat ajungand, conform estimarilor noastre la 350 mil. Euro, anul 2011 a adus o crestere semnificativa a segmentului vinului de calitate. In ciuda faptului ca anul trecut la nivelul consumatorilor nu au fost resimtite ameliorari in ceea ce priveste bugetul alocat consumului de produse alimentare, vanzarile de vin de calitate au crescut in Romania in 2011 fata de 2010.

Vin Romania
Gala Vinului
Festivinum
Razboiul Supermarketurilor
Infoaliment
STIRI

Patronatul Vinului se intruneste la Tulcea
Saptamana viitoare va avea loc, la sala Mihail Kogalniceanu a Consiliului Judetean, o intalnire regionala a producatorilor de struguri si de vin. Aici se va dezbate starea sectorului vinicol si se vor propune solutii pentru dezvoltare.

<< inapoi

separatorFilosofia Grupului este clara: strategie simpla, indrazneala bine chibzuita si incredere in echipele noastreseparator
separator

L-am intalnit pe domnul Pierre Pringuet, Director general la „Pernod Ricard“, doar pentru cateva minute – agenda vizitei sale in Romania fiind deosebit de incarcata. Parca presimtind o astfel de situatie, i-am pregatit un set de intrebari la care mi-a raspuns in scris, cu o promptitudine remarcabila.

Domnule Pierre Pringuet, in fotografii pareti un om vesel, deschis catre partenerii de discutie. Dar costumul cu o croiala impecabila tradeaza un barbat de o mare rigoare, atent nu numai la tinuta sa, dar si la tot ceea ce spune si face. Ochii zambitori pot sa devina rapid severi. Iar gura pare obisnuita sa rosteasca decizii ferme si clare. Stiu ca nu va place sa va destainuiti, dar v-am descifrat macar aproximativ?
– Nu va inselați deloc. Sunt foarte deschis la discutii; apar mai multe idei stand de vorba cu altii, decat atunci cand esti singur. Insa dupa discutii vine vremea deciziei si, o data luata, trebuie s-o aplici; nu-mi place deloc tergiversarea. Dar, in general, prefer sa conving decat sa impun.

Cum a ajuns fiul unui medic – absolvent de Politehnica, iar apoi inginer in industria miniera?
– Ma vedeam urmand medicina, ca si parintii mei. Dar eram bun la matematica si la stiinte, si unul dintre prietenii mei m-a convins sa incerc la Politehnica, unde am intrat in 1969. La absolvire, printre alte oportunitati, era si aceea in serviciul statului; asa am intrat in prestigiosul corp al inginerilor de mine.

Apoi – un alt pas. V-ati lasat cucerit de industria alimentara. Au fost acestea tatonari firesti pentru un inceput de cariera?
– Am petrecut cativa ani in Ministerul Industriei. Dupa aceea, in 1981, am intrat in stafful lui Michel Rocard, figura emblematica a politicii franceze; de altfel, am ramas in continuare in relatie cu el. Era Ministrul planificarii si amenajarii teritoriului, pe urma a devenit Ministrul agriculturii. Au fost patru ani captivanti! Michel Rocard m-a numit, in 1985, Director al Industriilor agro-alimentare.

Cum ati cunoscut familia Ricard?
– Schimbarea de guvernare din 1986 a insemnat si plecarea mea din acea functie. Il cunosteam bine pe Thierry Jacquillat, Director general la Pernod Ricard; el mi-a propus sa ma alatur Grupului in calitate de Director de dezvoltare. Bineinteles, a fost nevoie ca sa-l intalnesc pe Patrick Ricard, care mi-a confirmat propunerea.

In 1987 ati devenit Director de dezvoltare la Pernod Ricard. Ati participat activ la expansiunea sa internationala. Ati intuit de la inceput ce potential are acest Grup?
– Principala mea misiune ca Director de dezvoltare a fost aceea de a incepe implantarea Grupului in Asia. Am indeplinit aceasta sarcina cand am devenit Director general al societatii pentru exportul marcilor importante (SEGM); in doar cativa ani, pornind practic de la zero, am creat in Asia o retea completa de filiale, acoperind toate pietele. Am inteles perfect ca ambitia Grupului Pernod Ricard era aceea de a deveni un grup mondial; ceea ce a urmat a demonstrat acest lucru.

Din 2000 ati facut parte din echipa de Directie a Grupului. Ati impartasit ambitia lui de a juca un rol de prim-plan pe scena mondiala. Exista o filosofie a Grupului pe care sa ne-o puteti impartasi?
– Din 2000 si pana astazi am reusit trei achizitii majore: Seagram’s, Allied Domecq si Absolut, care au transformat Grupul. Cifra de afaceri a crescut de patru ori, profitul de sase ori, si valoarea companiei la 10 miliarde euro. Am contribuit la prima achizitie și am inspirat si negociat pentru celelalte doua. Filosofia Grupului este clara: o strategie simpla (sa devenim un grup mondial in domeniul nostru, al vinurilor si alcoolurilor), o indrazneala bine chibzuita pentru a lansa operatiuni de achizitie, si incredere in echipele noastre de pe teren pentru a realiza integrarea activitatilor asumate. Toate acestea ne-au permis sa reusim.

In 2008, dupa retragerea lui Patrick Ricard, ati devenit Director general. Ati urmarit acest post pentru a va pune in aplicare ideile? El v-a revenit ca urmare a creionarii unei strategii adecvate pentru acest inceput de secol si de mileniu?
– Am colaborat strans si intr-o perfecta relatie de incredere cu Patrick timp de zece ani si am fost total legat de lucrurile care au fost facute in acesti ani; astazi urmaresc aceeasi strategie si aceleasi obiective.

Ce v-ati propus in aceasta noua calitate?
– Sa aduc la indeplinire ceea ce am inceput.

Ce calitati i se cer cuiva care conduce un asemenea gigant?
– Sa stie sa simplifice problemele, sa-si pastreze calmul in orice imprejurare si sa aiba rabdarea sa-i asculte pe ceilalti. Și intotdeauna sa stie sa ia decizii.

De ce ati acordat o atentie atat de mare brand-ului Absolut Vodca?
– Vodca este cea mai importanta categorie de alcooluri (la egalitate cu scotch whisky) si cea care se impune mai repede; era deci esential pentru Pernod Ricard sa aiba o marca importanta de vodca. Privatizarea firmei Absolut era o ocazie care nu trebuia ratata.

Care este, in 2010, cifra de afaceri a Grupului?
– In cursul anului nostru fiscal 2009–2010, Compania a realizat o cifra de afaceri de 7,1 miliarde euro.

Comunicati ușor cu colegii din conducere, cu subalternii? Cum va impuneti ideile? Evitati usor conflictele?
– Cred ca da.

Cum e sa fii lider intr-un mediu concurential puternic?
– Asta inseamna multa mandrie si multa recunostința pentru modul in care echipele Pernod Ricard, raspandite in intreaga lume, isi desfasoara munca.

V-ati descrie ca pe un tehnocrat?
– Nu.

Va obsedeaza reusita personala si cea a Grupului din care faceti parte?
– A mea – nu; cea a Grupului – da.

La 60 de ani, aveti inca o mare putere de munca. Daca s-ar ivi o alta oportunitate, v-ar tenta sa porniti pe un alt drum, pentru a va feri de plafonare?
– Am intentia sa continui sa conduc Grupul (daca si Consiliul de administratie este de acord) pana la 65 de ani, varsta limita fixata de statut; nu cred ca ma voi plictisi. Dupa aceea, o sa mai vad!

Ce parere aveti despre Pernod Ricard Romania?
– Grupul s-a hotarat sa se implanteze in Romania cu o filiala proprie, ceea ce constituie o exceptie printre grupurile internationale de vinuri si alcooluri. Aceasta reflecta strategia noastra constanta si convingerea ca echipele noastre vor fi intotdeauna mai bune decat un agent extern. De altfel, suntem lideri in Romania pentru marcile de alcool internationale. Echipa din Romania este foarte profesionista, foarte motivata si foarte creativa: e un exemplu de asimilare perfecta a culturii Pernod Ricard.

Unde va place sa schiati?
– In Alpi, la Arcs, o statiune pe care o frecventam de peste 15 ani, si unde avem prieteni.

Practicati golful. La ce va ganditi cand mergeti de la o gaura la alta? Elaborati noi strategii de dezvoltare? Sau, pur si simplu, va bucurati de miscare si de natura?
– Cred ca sunt mai curand un jucator de valoare medie; scopul meu este deci sa ma bucur de natura, ca si la schi.

Ce opera va place mai mult si de ce?
– De fapt, sunt mai multe: Traviata sau Aida de Verdi, Tosca sau Boema de Puccini, Elektra sau Cavalerul rozelor de Strauss, sau Tristan si Isolda de Wagner, si inca multe altele. Ratiunea, muzica si cantul.

Copiii v-au mostenit talentul de conducator al unui mare Grup?
– Nu sunt cel mai bun judecator, pentru ca imi ador cele doua fiice si le consider perfecte din toate punctele de vedere.

Cavaler al Legiunii de Onoare, Cavaler al Ordinului National / Mérit, Ofiter al Meritului agricol… Astfel de recunoasteri si multe altele – nu in ultimul rand implinirile din punct de vedere material – au facut din dumneavoastra un om fericit?
– Desigur, sunt un om fericit.


separator

Acest site este cofinantat din
Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investeste in oameni!
 
 
Copyright � Patronatul National al Viei si Vinului - 2012
NetDesigner.ro