HOME DESPRE PNVV MEMBRI PRESA LEGISLATIE RETEAUA NATIONALA PNVV PUBLICITATE LINKURI INFORMATII UTILE INSCRIERE CONTACT
 
 
 
ULTIMELE NOUTATI
STIRI PNVV
 
AN DE VINOTECĂ PENTRU VINUL ROMÂNESC
În urma consultărilor cu membrii Patronatului Național al Viei și Vinului, subliniem că, din punct de vedere calitativ, vinul românesc din producția anului 2017 va fi unul de excepție, ideal pentru învechirea în vinotecile cramelor și ale iubitorilor de vin. Din punct de vedere cantitativ, estimăm o creștere la nivel național cu 10 – 15% față de producția anului 2016, la un total de 3,6 milioane hectolitri de vin.

Vin Romania
Gala Vinului
Festivinum
Razboiul Supermarketurilor
Infoaliment
STIRI

Patronat: An de vinotecă pentru vinul românesc în 2017; producție mai mare cu 10-15% în acest an față de 2016
Producția de vin a României va fi cu 10-15% mai mare în acest an față de anul trecut, până în jurul cantității de 3,6 milioane de hectolitri, iar din punct de vedere calitativ vinul românesc din producția anului 2017 va fi unul de excepție, susține directorul Patronatului Național al Viei și Vinului, Ovidiu Gheorghe.

separatorAn de vinotecă pentru vinul românesc în 2017separator
separator

Producția de vin a României va fi cu 10-15% mai mare în acest an față de anul trecut.

„Vinul românesc din producția acestui an va fi unul de excepție din punct de vedere calitativ, ideal pentru învechirea în vinotecile cramelor și ale iubitorilor de vin. Cu siguranță, vinurile românești vor obține distincții numeroase la concursuri internaționale datorită calității, pentru că 2017 este an de vinotecă pentru vinul românesc”, a declarat joi Ovidiu Gheorghe, directorul Patronatului Național al Viei și Vinului, într-un interviu pentru Agerpres.

În ceea ce privește producția de vin, reprezentantul patronatului estimează pentru acest an o creștere la nivel național cu 10-15% față de producția din 2016, până la un total de 3,6 milioane hectolitri de vin.

„Spre deosebire de anul precedent, înghețul de la sfârșitul lunii aprilie și grindina nu au afectat suprafețe semnificative cultivate cu viță de vie la nivel național și nici nu a existat presiune din punct de vedere fitosanitar”, precizează Ovidiu Gheorghe.

Creșterea producției are loc chiar și în condițiile în care viticultorii au fost lipsiți în ultima perioadă de sprijinul oferit de fondurile europene. În România, gradul de absorbție a fondurilor europene în sectorul vitivinicol a scăzut de la 100% în 2014 la aproximativ 10%, spunea anterior PNVV. Reprezentanții patronatului au susținut că, după controale la APIA și la Autoritățile de Management al Programelor Operaționale, Curtea de Conturi face recomandări desprinse de realitate și care pot duce la blocarea activității în aceste instituții, din cauza lipsei de pregătire de specialitate sau a cunoștințelor specifice domeniului vitivinicol.

Ca urmare a întârzierilor în absorbția fondurilor, Comisia Europeană a stabilit o nouă perioadă de 5 ani de programare a sprijinului acordat sectorului vitivinicol pentru exercițiile financiare 2019-2023.

Încă departe de record 

 

Anul trecut, România a obținut o producție de vin de 3,267 milioane de hectolitri, cu 10% mai mică decât în 2015 (3,627 milioane de hectolitri) și față de anul 2014, când s-au produs 3,75 milioane de hectolitri, și considerabil mai redusă decât în 2013, când s-a înregistrat o producție record de 5,11 milioane de hectolitri, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii.

România a exportat anul trecut în țările intra și extracomunitare 12.900 tone de vin, însă a importat de aproape patru ori mai mult, respectiv 50.200 tone. Exporturile de vinuri au adus încasări de 20,5 milioane de euro, în timp ce valoarea importurilor de vin s-a ridicat la 47,5 milioane de euro în anul 2016, arată Ministerul Agriculturii.

Consumul anual de vin în România este de 25 de litri pe cap de locuitor și reprezintă doar jumătate din consumul țărilor dezvoltate, care se ridică la peste 50 de litri/locuitor, potrivit Agerpres.

Sursa: EurActiv.ro, 7 septembrie 2017



separator
23-07-2010
Ne mandrim cu vinul romanesc, dar cand vrem sa facem un cadou sau sa impresionam invitatii ne uitam in raft dupa vinuri de fite aduse din afara granitelor.
Cand cumparati un vin, alegeti sa sustineti producatorii autohtoni si cumparati un vin romanesc. Nu veti da gres. Vinurile romanesti sunt premiate la concursurile internationale de profil si apreciate de cunoscatori. Doar cu promovarea stam ceva mai prost.
12-07-2010
Actionarii Zarea Bucuresti (ZARE) au aprobat desprinderea unei parti din capitalul producatorului de bauturi alcoolice, in vederea infiintarii unei noi firme, Fort Chitila, care urmeaza sa fie listata pe piata Rasdaq, potrivit unui comunicat transmis de companie Bursei si preluat de Mediafax.
12-07-2010
FMI si CE s-au opus promovarii ordonantei privind combaterea evaziunii fiscale

Pentru 50% dintre producatorii vitivinicoli planeaza riscul falimentului. Piata neagra a vinului depaseste anual 300 mil. euro.
08-07-2010
Producatorii de vin, care se lupta de doi ani cu scaderea pietei, si-au gasit vesta de salvare pe continentul asiatic, China si Japonia fiind cele mai noi destinatii de export. Contractele pe care firmele le au deja semnate in aceste zone creeaza premisele ca in urmatorii cinci ani livrarile in aceste zone sa sara de 20 mil. euro, in conditiile in care numai anul trecut exporturile totale de vin ale Romaniei au fost de circa 15 mil. euro.
Pagina:  1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   >>   >| 
 
 
Copyright © Patronatul National al Viei si Vinului - 2012 - 2017
NetDesigner.ro